Toți sunteți creatori
2 aprilie-Mesaj de la Grupul Arcturian, prin Marilyn Raffaele,16 Martie 2014 Salutări, dragilor! Venim din nou să vă vorbim despre ascensiune. Toți sunt în diferite faze ale ascensiunii în energiile dimensionale mai înalte. Nu toți vor ascensiona pe deplin de această dată, pentru că mulți nu sunt încă pregătiți să îmbrățișeze deplinătatea sufletului lor interior. Cu toate acestea, toți experimentează Lumina care se revarsă în Gaia în acest moment puternic și toți au libertatea de a alege să crească cu ea sau să o respingă. Amintiți-vă acest lucru în timp ce observați multele schimbări care au loc în voi și în lume. Schimbarea poate fi foarte supărătoare pentru cei care încă se mai țin strâns de învățăturile de-o viață și de credințele care nu mai lucrează pentru binele cel mai înalt, dar acesta este modul în care evoluția lucrează… este o schimbare treptată (uneori nu atât de treptată) într-o gândire, ființare și manifestare nouă și mai evoluată, iar credințele vechi nu pot să oprească această schimbare, deoarece majoritatea se trezesc și adaugă tot mai multă lumină conștiinței universale. Din moment ce toți sunteți creatori, evoluția poate fi încetinită, dar nu poate fi niciodată oprită, pentru că ea este Scopul vieții. Prin liberul arbitru, o persoană își poate încetini sau chiar opri creșterea sa spirituală pentru o vreme sau chiar vieți, dar călătoria evolutivă nu poate fi niciodată definitiv amânantă… adevărata natură a omului este Divină și dorința de a-și aminti acest lucru nu se pierde niciodată. Adeseori ea este adânc îngropată prin intenție sau ignoranță, dar niciodată nu poate să dispară. Cineva nu poate să existe sub nici o formă sau configurație fără Divinul interior, deoarece acesta este substanța tuturor formelor…. tot ceea ce există. Grupul Arcturian dorește să vă vorbească despre viață. Atunci când funcţionează în sistemul de credinţe trei dimensional, Viața este considerată a fi sacră în anumite cazuri (prieteni și rude), dar nu atât de sacră în altele (război) – reflectând perfect separarea și dualitatea gândirii trei dimensionale. Există o singură viață și ea este Divină…. și aceasta este singura viață care există. Omenește, oamenii de știință pot crea ceva care poate părea a fi viu într-o eprubetă, clonă sau tub de testare, dar acest lucru este doar fizic, o interpretare a ”vieții”. Viața numai atunci devine VIAȚĂ când energiile Divine intră în ea, acesta este și motivul pentru care un corp fizic se dezintegrează atât de repede odată ce sufletul pleacă. Acum trebuie să aducem în discuție tema avortului, care a fost și încă mai este subiectul multor discuții, confuzii, angoasă și suferință pentru mulți. Decizia de a stinge un nenăscut este o decizie care nu trebuie abordată superficial, dar să știți că sufletul care ar alege să intre și să devină copilul este conștient, de cealaltă parte, de faptul că s-ar putea sau nu ca sarcina să fie purtată până la termen. Un suflet poate intra, veni și pleca de-a lungul unei sarcini care va duce la o naștere, dar de obicei nu există încă nici un suflet atașat în stadiile incipiente ale sarcinii, cu excepția cazului în care există o anumită lecție pentru sufletul care ar intra. Deciziile de această natură ar trebui să fie luate numai după o evaluare onestă a intenției, pentru că acest tip de decizii poartă și stochează o energie intensă pentru cei care le iau și există multă energie emoțională care se consumă de ambele părți ale acestui subiect. Trebuie să existe o considerație interioară ONESTĂ pentru ceea ce este cel mai bine și pentru binele cel mai înalt al tuturor celor implicați… deciziile de felul acesta nu trebuie niciodată să fie luate dintr-un motiv de confort egoist, sau frică, și niciodată ca un mijloc de control al nașterii! Intenția este cheia spirituală în luarea deciziilor de orice fel, pentru că intenția din spatele oricărei decizii oferă energia pe care aceasta se sprijină …. fiecare cuvânt, acțiune sau gând curge pe baza intenției care le-a stabilit. Amintiți-vă acest lucru, dragilor, pentru că acesta este un punct extrem de important. Viața este eternă, dar sufletele aleg să-și petreacă timpul în corpuri fizice limitate în scopul creșterii spirituale și a evoluției între densitățile energiei trei dimensionale. Pământul este un loc puternic și dificil pentru a evolua și nu este pentru cei slabi de inimă. Niciodată să nu vă subestimați curajul, dragilor, pentru că sunt mulți care evoluează pe alte planete și care au ales să nu fie într-un loc care deține o astfel de densitate. Treptat, toți învață din experiențele Pământului și în final descoperă că ceea ce au căutat se află în interiorul lor. Acesta este momentul în care ei încep să privească orice problemă de la un nivel mai înalt, karma dispare și ei se regăsesc ajutându-i pe alții care se luptă cu aceleași probleme familiare lor. Pământul este observat de mulți care doresc să învețe și studiază felul în care omenirea face acest lucru. Viața nu poate fi niciodată pierdută, nu există așa ceva! O persoană care pleacă, fie în mod natural, fie în mod ne-natural, pur și simplu se duce într-o altă dimensiune. Ochii celor mai mulți oameni nu pot încă să perceapă frecvențele mai înalte ale corpului de lumină și ei cred că decedatul este pur și simplu mort. În timpul somnului, toți își părăsesc corpurile, se deplasează, studiază și lucrează în corpul spiritual. Viața și moartea sunt doar două aspecte ale dualității. Sunteți mult mai vii de cealaltă parte decât sunteți pe pământ, pentru că de cealaltă parte voi vă amintiți cine și ce sunteți și sunteți ghidați către orice ajutor sau asistență ați avea nevoie. Există unii care, după ce ”au murit”, continuă să se alinieze numai cu energiile pământești familiare și, din această cauză, sunt în imposibilitatea de a vedea corpul de lumină al ghizilor lor care-i așteaptă pentru a-i ajuta. Aceste suflete devin ceea ce voi numiți fantome …suflete care se tem să treacă și să intre în lumina mai înalt dimensională – unii nu sunt nici măcar conștienți de necesitatea de a o face. Aceste suflete se atașează de ceea ce este familiar și de multe ori iubit – oameni, locuri și experiențe din perioada recentă petrecută de ei pe pământ. Unii, care sunt ferm blocați într-un anumit sistem de credințe, așteaptă să se manifeste credința lor, fiind incapabili și fără disponibilitatea de a pleca de acolo unde sunt. Unii își creează așezări și vieți familiare în ceea ce se numește planul astral, de multe ori pentru o lungă perioadă de timp, până când ajutați de altcineva (ființe de lumină, sau oameni care fac această muncă), sau de la sine, se trezesc la nevoia lor de schimbare. În sistemul de credințe al celei de-a treia dimensiuni, mulți cred că numai anumite forme de viață sunt valoroase și în special cele umane. Este necesar să se înțeleagă că TOATE formele de viață sunt sacre și fac parte din Viața Întregului. Nu există viață mai neîsemnată sau viață mai importantă. Așa-zisele societăți ”primitive” au fost învățate să ceară permisiunea înainte de a curma viața în scopul de a se hrăni – onorând și respectând viața pe care le-a dat-o acel animal. Această idee a fost în mare măsură neglijată în favoarea a orice aduce mai mulți bani – o apropiere mai rapidă și lipsită de respect pentru animalul implicat …. vieți luate în mod necugetat pentru hrană, modă, bani sau putere. Divinul s-a manifestat pe sine însuși în infinite forme și varietăți. Voi spuneți: ”Ce părere aveți de gândacul de bucătărie sau de țânțar, putem să-i lăsăm să facă așa cum le place?”. Insectele fac parte dintre cei care au un suflet grup. Energia este Divină, dar nu individuală. Când o insectă moare, ea se întoarce imediat în sânul sufletului său grup, dar întrebați-vă sincer: este chiar atât de dificil ca, pur și simplu, să mutați păianjenul afară, în loc să-l omorâți? Viața pare limitată și fragilă, dar în realitate ea este eternă și nelimitată. Voi nu puteți muri! Cei care caută să se elibereze de presiunile vieții pe care o trăiesc, luându-și propria viață, pur și simplu trec dincolo și află că nu au rezolvat nimic, pentru că lecțiile pe care trebuiau să le învețe acum vor fi reluate într-o altă viață, pentru a fi îndeplinite într-un alt moment. Încarnarea în energiile trei dimensionale ale Pământului este o alegere la nivel de suflet făcută în scopul de a evolua și a crește în teribilele probleme ale energiei celei de-a treia dimensiuni. Lecțiile de viață sunt planificate de fiecare suflet cu ajutor și îndrumare spirituală înainte de a se naște. Evenimentele din viață nu sunt accidentale, așa cum s-ar părea, judecând după aparențe, ci ele reprezintă experiențe necesare pentru creșterea și evoluția acelui suflet. Karma nu este o pedeapsă, ci echilibrarea energiilor create inițial de către sufletul aflat în evoluție și de omenire în general. Nu mai există karmă după ce sufletul atinge un anumit nivel de conștientizare spirituală, pentru că atunci individul este capabil să abordeze viața în moduri noi și mai înalte, dar în acest moment mulți dintre voi ajută la curățarea karmei impersonale a lumii. Totul este perfect, dragilor, în ciuda conceptelor lumii despre cum trebuie să apară totul pentru a fi ”corect”. Niciodată să nu uitați, în timp ce călătoriți prin experiențele voastre de viață (unele plăcute și unele nu chiar atât de plăcute), că voi sunteți aici, în acest moment, în acest corp, având această familie, în scopul de a învăța și crește și nu pentru a obține un statut trecător al ego-ului prin dobândirea de bani, popularitate, frumusețe, posesiuni sau putere! Fiți atenți la dorințele voastre, dragilor, pentru că idealuri cum ar fi acestea reprezintă limitarea celor blocați încă în necunoaștere. Nu este nimic rău sau greșit în a avea avere. Acesta este un concept fals care mai este încă susținut și propovăduit de unii. Credința în conceptul separării a dus la o accepțiune universală că abundența în toate formele ei este în afara voastră și că voi trebuie să vă luptați și să o înșfăcați cu orice preț și cât mai bine puteți. Abundența este dreptul vostru divin, în virtutea unității voastre cu integralitatea divină, un adevăr care este necesar a fi înțeles și să devină starea voastră de conștiință înainte ca ea să se poată manifesta în exterior. Aceasta este lucrarea. Faceți-vă singurul Dumnezeu pe cel din voi, permițându-i să curgă liber spre înafară și să se manifeste în orice formă este nevoie! Ceea ce este completitudine pentru cineva s-ar putea să nu fie completitudine și pentru altul, așa că nu faceți comparații! Această înțelegere vă va ajuta să vă eliberați de interminabilul slogan promoțional cumpără asta, fă asta, să ai asta …. și atunci vei fi fericit. Noi suntem cu voi în UNITATE și VIAȚĂ! Grupul Arcturian, 16.03.2014 ©2014 onenessofall.com link catre articolul original Traducere Monica Poka |