Arhanghelul Uriel - Cine vă fură puterea?

Starea sau condiţia umană are acces la acelaşi nivel de putere care există în dimensiunile mai înalte de ființare. Realizarea oricărui nivel de creştere spirituală nu este o oportunitate, pentru a-ți asuma o putere suplimentară, pentru că totul în Univers are putere egală, deoarece provine de la aceeaşi sursă. Ce se schimbă odată cu creşterea în vibraţie este conexiunea la Sursă, care permite, de asemenea, o mai bună înţelegere a Sinelui Divin şi conştientizarea puterii. Așadar, în timp ce puterea suplimentară nu poate fi acordată oricui, nici puterea nu poate să vă fie luată.

Cei care par să obtină puterea sunt capabili să vă convingă să le-o dați lor, şi voi o faceți de bunăvoie.

Faceți acest lucru atunci când credeți că cineva este incapabil de a fi puternic, că nu-și poate gestiona viaţa, că are mai puțină capacitate sau oportunitate decât voi,sau că poate trăi viaţa mult mai pe deplin şi mai puternic cu puterea voastră.

Aceste persoane primesc darul puterii voastre, care ați oferit-o voluntar, cu o inimă iubitoare, pe care ei o iau apoi ca fiind a lor. Acum ei beneficiază de propria lor putere (care au avut-o întotdeauna!) şi de a voastră.

Nu este necesar să-i ajutați pe altii prin a le oferi puterea voastra!

Unii pot părea neajutorați şi cu lipsă a resurselor, aceasta venind din folosirea gresită sau sub-utilizarea puterii lor. Nu este posibil pentru cineva să fie mai puțin decât celelalți, dar ei pot manifesta mai puţin şi să trăiască în iluzia că sunt lipsiţi de putere.

Orice persoană are putere şi este puternică! Dacă nu-și foloseste puterea cu înţelepciune, în totalitate, creează o lecţie în utilizarea şi recunoaşterea puterii şi a ei ca nefiind puternica.

A-i ajuta pe alţii se face cu reamintirea faptului că și ei sunt puternici şi au toată forta de care au nevoie pentru a-si schimba viaţa. Voi îi veți ajuta amintindu-le că și ei sunt puternici, pe măsură ce îi încurajați,  fără a vă da propria voastră putere.

Recunoscând puterea cuiva, este cel mai mare cadou pe care-l puteți oferi, deoarece ştiţi şi îi vedeți la fel de puternici şi le reamintiți de folosirea completă şi de prezența conexiunii lor cu Sursa şi puterea sa nelimitată.

Apoi să le permiteți să înveţe să-si folosească puterea, fără a face voi munca pentru ei.

Ei vor găsi mijloacele de a restabili legătura cu puterea lor, oferindu-şi lor înşişi dovada puternicelor resurse interioare, pe măsură ce experimentează şi exprimă abilităţile şi darurile lor, care pot fi activate pe măsură ce au nevoie de ele, într-un mod care creează binecuvântări abundente în viaţa lor.

Şi, astfel, nimeni nu va căuta puterea altuia!

Sursa: www.urielheals.com

Traducere: Eliza

http://luminapegeea.blogspot.ro/2011/11/arhanghelul-uriel-cine-va-fura-puterea.html