FLOAREA DE LOTUS

Trăim într-o societate în care concepția general-acceptată este aceea că toate evenimentele se desfășoară într-un mod cu totul întâmplător. Cu toate acestea, pentru o ființă care vrea să se transforme pe ea însăși – în sensul accederii la o stare cât mai înaltă de fericire, împlinire și armonie – este totuși foarte important să înțeleagă un anumit principiu ezoteric fundamental. Acest principiu poate fi enunţat într-un limbaj foarte simplu prin acel aforism popular care spune că “Totul ți se întoarce; după faptă și răsplată“.  În tradiția spirituală orientală acest principiu a fost numit “Legea Karmei” sau “Legea înlănțuirii continue a cauzelor și efectelor“.  Am putea spune că aceasta este de fapt o oglindire în domeniul spiritual a binecunoscutei legi din fizică numită “Legea acțiunii și reacțiunii”. Pentru a înţelege însă din punct de vedere spiritual legea cauză-efect trebuie înţelese corelaţiile de ordin profund dintre materie, energie și conştiinţă. Se știe acum- din punct de vedere științific – faptul că materia nu este o structură imuabilă, formată din elemente ce nu mai pot fi divizate (exact acesta era sensul etimologic al cuvântului grecesc atom), ci ea este în realitate o energie “condensată”. De asemenea, s-a evidențiat tot mai clar de către descoperirile fizicii cuantice faptul că dinamica intrinsecă a oricărui proces energetic este compatibilă cu orientarea conștiinței ce interferează cu acel proces, acea conștiință reușind chiar să influențeze respectivul proces. Un exemplu mai ușor de înțeles – și care acum este acceptat oficial de către comunitatea medicală -  este acela că gândurile noastre, în funcție de orientarea lor pozitivă sau negativă, ne influențează starea de sănătate.  Este așadar destul de clar acceptat de către știința actuală faptul că aceste trei planuri (materie/energie/conștiință) sunt intercorelate și efectele produse în oricare dintre aceste niveluri se transmit și în celelalte. Legile științelor spirituale afirmă că deși corelaţiile apar în toate planurile, cea care determină totul pe termen lung este conştiinţa-substrat.  Este necesar să înţelegem o realitate fundamentală şi anume aceea că orice act al conştiinţei creează efecte la nivel de câmp energetic, apoi, prin intermediul acestui câmp energetic formator, efectele se manifestă şi în planul structurilor materiale. Conştiinţa este „motorul” ce generează efecte în energie şi în materie, iar efectele se se vor programa ulterior prin fenomene de  rezonanţă. Pe de altă parte, conştiinţa memorează totul, rămâne întotdeauna impregnată de consecinţele fiecărei acţiuni.  Există cercetări care au pus în evidenţă că absolut toate informaţiile evenimentelor care s-au petrecut vreodată au reverberat într-o anumită formă rezonantă ce a rămas potenţială şi aceste informații pot fi chiar accesate dacă dispunem de instrumentarul potrivit. Această zonă de acumulare a informaţiilor potenţiale a fost cunoscută de multe tradiţii ale ştiinţelor spirituale şi a fost denumită de exemplu ca „memorie cosmică” sau „memorie akashică”. Aceste efecte ce au rămas potențiale acţionează însă prin rezonanţă şi declanşează ulterior, constituindu-se drept noi cauze, la momente precise,  efecte ce nu sunt întâmplătoare decât pentru cel care nu ştie. Atunci când rezonanţa evenimentului care s-a produs cândva se repetă,  se pune din nou în mişcare „motorul” energetic al ansamblului de factori rezonanți care prin urmare generează exact același tip de acţiune cu cel inițial. Un criteriu-indiciu foarte semnificativ în acest sens îl constituie  repetarea exactă a conjuncturii astrale care exista la momentul pe care îl considerăm inițial, ceea ce – așa cum știm – face obiectul de studiu al astrologiei.

Conştiinţa este axul ce leagă şi unifică totul şi deşi la exterioritate am putea spune că ea este latentă în materialitate, totuşi conştiinţa este mereu cauza reală a fenomenelor.

Chiar dacă nu ştim încă, am fost, suntem şi vom fi mereu conectaţi  cu Totul şi cu fiecare dintre părţile sale. Dar pentru a reflecta Totul din noi, conştiinţa noastră individuală (sufletul, jivatma) trebuie să crească, având liber-arbitru şi învăţând lecţiile universale ale vieţii. Atunci când conştiinţa noastră se menţine încă în starea de individualitate separatoare a Ego-ului, toate evenimentele ne apar ca fiind întâmplătoare şi izolate, fără un sens integrator. Încă nu înţelegem că tot ceea ce suntem şi tot ceea ce ni se petrece este o consecinţă directă a raportărilor noastre la ansamblul Totului. A agresa plini de ignoranţă o parte a Totului de care suntem indisolubil legaţi va amprenta memoria conştiinţei noastre şi va genera o reflexie ce va manifesta fenomene de rezonanţă care se vor constitui ulterior drept cauze ce vor atrage asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, evenimente de aceeaşi natură cu cele pe care le-am provocat.

Pentru a reuşi să ne dez-identificăm de iluzia separatoare şi care ne apare ca o luptă şi un conflict continuu pentru că încă nu ştim să o integrăm în conştiinţa noastră, este necesar să depăşim condiţionările care provin din consecinţele acţiunilor trecute şi care acum se constituie ca efecte inevitabile, care am putea spune că ne înlănţuie.

Așa cum arată atât tradițiile spirituale, cât și psihologia modernă, conştiinţa poate avea două tipuri de orientări :

-spre exterioritate,  separare, multiplicitate, limitare şi inevitabilă suferinţă, caz în care mintea realizează în permanenţă proiecţii imaginative în timp şi spaţiu prin intermediul reprezentărilor realităţii intermediate de Ego (care face „hărţi” ale realităţii);

-spre interioritate, unde totul converge, se resoarbe în unitate, în nelimitare (faţă de timp şi spaţiu), caz în care realitatea este percepută într-un mod direct, nemaifiind mijlocită de Ego, Spaţiul şi Timpul fiind trăite ca „aici şi acum”.

Cele două -  una în raport cu cealaltă -, sunt trăite respectiv ca o stare de somn, vis, comportament somnambulic, robotic și inconştient (în primul caz) și respectiv ca o stare de trezire la viaţă şi la ceea ce este real (în al doilea caz).

Această resorbţie presupune însă o anumită maturitate spirituală care să permită discernerea între ceea ce este esenţial şi ceea ce este superficial. Şi, bineînţeles, această maturitate implică învăţarea unor lecţii fundamentale de viaţă, ceea ce rezidă în depăşirea într-o mare măsură a înlănţuirilor karmice.

Pentru o fiinţă insuficient de matură spiritual, derularea evenimentelor vieţii este atât de marcantă, încât am putea spune că ea uită aproape complet de ea însăşi – ca și conștiință profundă. Acest gen de ființă este pur și simplu dusă într-un mod automatic de toate evenimentele în care este implicată și pe care ea nu le înțelege și nu le conștientizează decât superficial.

Pentru cel matur însă, acesta nu este decât un joc iluzoriu, iar tot ceea ce există devine unitar, plin de coerenţă şi armonie, având un sens profund, care se reflectă pe deplin chiar în el însuşi. El descoperă astfel că de fapt natura esenţială a tot ceea ce există este o conştiinţă dincolo de timp şi spaţiu.  Această conştiinţă a Totalităţii (sau “Conştiinţa Cosmică”, așa cum a mai fost ea denumită) a fost descrisă de către cei care au trăit-o prin expresii și noţiuni cum ar fi : Pură subiectivitate,  sentimentul pur şi simplu că „Eu Sunt”,  „Totul este resorbit în mine însumi”, „Totul este Eu Însumi”, „Exist dintotdeauna şi pentru totdeauna, orice altceva este o pură iluzie”. În această stare de Unitate esenţială nu numai că eşti fericit, dar eşti Fericirea însăşi, nu numai că iubeşti totul, dar eşti Iubirea însăşi, nu numai că înţelegi existenţa în multiplele sale aspecte, ci devii Existenţa însăşi,  în modurile arhetipale.

Eu”-l cel mai complet şi mai profund este de fapt Conştiinţa  ce înglobează toate „Eu”-rile holografice şi care de obicei este numită Dumnezeu. Tocmai de aceea Dumnezeu nu poate fi niciodată un obiect al cunoaşterii noastre exterioare, ci El este în eternitate  chiar „Eu”-l unic şi total care cunoaşte în permanenţă totul.

Realitatea lumii este – din punct de vedere inițiatic – ca o spirală de interiorizare a oricărui aspect al diversităţii în Totul  unitar.   Putem evolua în această spirală ce conduce diversitatea în unitate fie lent – prin lecţii fizice, corporale -, fie prin realizarea acordului de integrare direct cu “Centrul spiralei”, la nivel de conştiinţă, prin rezonanţa dintre conştiinţa individuală şi cea universală.

Ceea ce împiedică însă trăirea stării de Conştiinţă Pură este faptul că la nivel individual conştiinţa ajunge să fie fixată (condiţionată) în exterioritate, ceea ce se va reflecta în contracţii ale structurii materiale, blocaje energetice şi ataşamente ale conştiinţei faţă de exterior. Aceste contracţii ale conştiinţei datorate „neresorbirii”, neintegrării, neinteriorizării Realităţii – pe care nu o înţelegem, nu o acceptăm şi tocmai de aceea chiar o respingem -, vor crea un mod de acţiune care conduce mai departe la consecinţe. Contracţiile apar şi se menţin dintr-o teamă egoistă (a individualităţii încă separatoare) pentru propria existenţă şi care ne face să cerem şi să vrem mereu să luăm cât mai mult în individualitatea noastră, orice act de dăruire fiind privit cel mult ca pe un schimb care se dorește avantajos.

Nu te poţi detaşa (pentru a te resorbi apoi spre interior), – sau altfel spus dez-ataşa de un nivel – până nu te ataşezi de un nivel superior. E omaturizare, o integrare superioară. De exemplu în copilărie aveam cu toţii jucării şi plângeam după ele dacă ne erau luate, însă pe măsură ce ne-am maturizat le-am lăsat pentru alte jocuri tot mai „interesante”. Gradat, pe măsură ce ne maturizăm spiritual, cel mai minunat joc devine cel al vieţii şi al existenţei însăşi.  Nu  putem rezolva tensiunile conexiunii universale până când nu le integrăm şi nu le armonizăm complet, resorbindu-ne conştiinţle într-o frecvenţă superioară lor.  A fi maturi din punct de vedere spiritual înseamnă să putem integra (resorbi) cu seninătate absolut toate situaţiile care apar în viețile noastre şi să le transformăm în Iubire şi Compasiune chiar şi pentru cei care vor să ne facă rău. Am putea spune că în felul acesta ajungem să realizăm o veritabilă  alchimizare a vieților noastre, așa cum alchimiștii inițiați realizau transmutarea şi sublimarea a ceea ce este grosier și impur în ceea ce devenea pur și rafinat. Aici este însă vorba despre o lecție spirituală fundamentală care ne indică faptul că ceea ce este impur nu este în realitate diferit și separat de ceea ce este pur, ci ele fac parte din aceeași realitate unitară, cu singura diferență că momentan cele două se află în stări existențiale diferite. Din acest motiv de exemplu Iisus Hristos ne-a oferit lecția de a nu-i respinge pe cei păcătoși, ci de a-i ajuta să se îndrepte și chiar mai mult decât atât, să nu-i urâm pe cei care ne greșesc, ajungând chiar să ne iubim dușmanii. Putem să ne autotestam fiecare în legătură cu nivelul la care înțelegem și aplicăm această lecție spirituală, în funcţie de modul cum reacţionăm (exterior dar şi interior !) faţă de cei care greşesc față de noi. Putem înţelege că de fapt aceste teste chiar ne sunt foarte necesare pentru a ne jalona gradul de trezire al conştiinţei superioare.

Prin maturizarea conştientizării lecţiilor vieţii învăţăm să dăruim şi înţelegem că de fapt Dăruind, Primim. Aceasta se petrece pentru că dăruirea presupune o deschidere, care atunci când este profundă devine un act rezonant al conştiinţei care ne pune în legătură cu planuri vibraţionale mult mai elevate, pentru care astfel noi devenim sui-generis relee de manifestare, iar acele vibraţii elevate ne vor umple fiinţele de o radiaţie atât de luminoasă, încât această stare care vine din Totalitate ajunge să fie pentru noi o „răsplată” incomparabil mai mare şi mai împlinitoare decât orice răsplată obişnuită. Această realitate pe care ajungem astfel să o trăim din plin ne face apoi să dăruim tot mai mult, pur şi simplu din bucuria de a dărui şi de a fi astfel într-o stare pe care cei care o trăiesc o descriu întotdeauna ca fiind o  fericire copleşitoare de fuziune şi contopire cu Conştiinţa Totalităţii. Această legătură cu planurile înalte ale coerenţei universale este resimţită ca o absorbţie (resorbţie) în acele dimensiuni elevate care se trezesc tot mai mult şi în fiinţele noastre, din al căror preaplin emană apoi în mod spontan o stare de Dăruire (ca o radiaţie). Acţionând din ce în ce mai mult din această dăruire spontană, putem acţiona apoi în exterior rămânând însă în conştiinţa noastră neatinşi de eventuale efecte condiţionante ulterioare, conştiinţa individuală rămânând resorbită într-o stare lipsită de reacţii discursive şi separatorii, stare ce a fost comparată cu suprafaţa unui lac perfect liniştit, care poate să reflecte imaginea minunată a Soarelui într-un mod complet obiectiv, fără să o modifice sau distorsioneze absolut deloc.

Prin integrarea unei conştiinţe individuale în niveluri tot mai înalte şi mai vaste de acord cu Conştiinţa Unitară, ca într-o spirală ascendentă, acea conştiinţă trece din ce în ce mai mult de la starea sa de individualitate  la o stare de universalitate şi coerenţă cu Tot ceea ce există, în care ea totuşi nu-şi pierde identitatea. Această integrare din ce în ce mai vastă în imensitatea fără de sfârşit conduce – printr-o stare de rezonanţă (ca o coerenţă de fază) – la o stare de libertate şi decondiţionare practic infinite.

Înțelegerea și aplicarea Legii Rezonanţei oculte are o deosebită importanţă în tot acest demers deoarece ne ajută să trecem de la perspectiva etichetării noastre şi a celorlalţi (având pentru toată lumea o „listă” cu defecte şi calităţi, ceea ce implică o raportare marcată fie de atracţie, fie de repulsie) la perspectiva că de fapt toţi suntem egali ca potenţialitate şi că trebuie doar să trezim aceste potenţialităţi, care au momentan doar un anumit grad (mai mare sau mai mic) de trezire, dar care poate fi oricând îmbunătăţit.

Pe scurt : atunci când vrei ceva care-ţi lipseşte, pur şi simplu angrenezi Legea Rezonanţei şi obţii ! Mai întâi lăuntric şi apoi în mod cert va veni şi din exterior. Nu mai are nici un rost să ne plângem şi să suferim sau să ne autocompătimim că ne lipseşte ceva sau să-i invidiem pe cei care au. Acest proces esențial de rezonanță oricum se produce prin credinţele şi convingerile noastre, dar dacă până acum aceste legităţi s-au produs într-un mod inconştient, odată ce am înţeles, putem să le angrenăm într-un mod conştient atât pentru a  remedia neregulile, cât şi pentru a amplifica aspectele pozitive. Este important să subliniem că datorită faptului că prin rezonanţă totul se ampifică şi dă roade care ni se vor întoarce, este mult mai inteligent din partea noastră să ne angrenăm doar în acţiuni benefice, de care să nu ne ataşăm. În acest sens este esențial să înțelegem și să aplicăm atitudinea de Consacrare a rezultatelor acțiunilor noastre către Dumnezeu.

Fiecare dintre noi este un Generator de rezonanţă ce poate deveni foarte puternic mai ales atunci când se angrenează conştient în acest sens. Aceasta se petrece pentru că noi suntem în esenţa noastră Conştiinţe, iar Conştiinţa are capacitatea de a modula Energia, rezonanţa fiind o lege a tuturor proceselor energetice.

Cei mai mulţi oameni nu ştiu însă de această lege fundamentală şi tocmai de aceea ei se află – analogic vorbind – în ipostaza unui om care cerşeşte neştiind că de fapt stă aşezat pe o comoară nepreţuită.

În funcţie de gradul de trezire a conştiinţei (care este substratul energiei, ceea ce  generează şi controlează energia), procesele de rezonanţă sunt tot mai puternice. Trezirea conştiinţei se face și ea tot prin procese de rezonanţă.

Datorită Rezonanţei universale totul este unificat. De aceea nu se poate face foarte clar o diferenţă la nivel de conştiinţă între exterior şi interior. În consecinţă, pentru a te interioriza spre Sine este nevoie să te armonizezi cu Exteriorul. Altfel nu se poate. Interiorul şi exteriorul formează un ANSAMBLU UNITAR al cărui substrat este Conştiinţa. Starea de Armonie este tocmai această integrare simultană a a ansamblului Interior –Exterior. A-ţi trezi conştiinţa înseamnă a-ţi trezi structurile conștiinței profunde, ceea ce denotă în fapt GRADE TOT MAI MARI DE TRĂIRE A UNITĂŢII.  Dar această Unitate nu ajunge să fie trăită doar la un nivel mental, ci Unitatea înseamnă acum Fuziune totală, cu tot ceea ce ai, cu toate emoţiile şi sentimentele tale şi chiar mult dincolo de ele, într-o stare de extaz, de prea-plin care devine tăcere şi încremenire. Înțelegem la acest nivel faptul că suntem conştiinţe pure ce au fost proiectate în iluzia identificării cu Manifestarea. Această identificare este ca o contracţie : conştiinţa se condensează în energie, iar energia se condensează în materie. Dar esenţa conștiinței este aceeaşi, neschimbată.

Pentru a ne dez-identifica de iluzia exteriorității și a separării este necesar să ne decontractăm, ceea ce este echivalent cu dez-amorsarea karmei dar şi cu decontractarea (trezirea, activarea) centrilor de conştiinţă/forţă. Atunci când această decontractare (dez-identificare) s-a produs, atunci Conștiința este resorbită  şi se odihneşte liberă și plină de fericire (datorită stării de coerenţă şi unitate) în ea însăşi. Pentru a realiza conştiinţa Sinelui, mintea trebuie oprită, dar aceasta nu se poate realiza cu forţa, de pe acelaşi nivel cu mintea, ci ea (mintea) trebuie resorbită/repliată într-un nivel superior, până când ea se „odihneşte” în Sine însăşi. Pentru aceasta trebuie însă că centrii de conştiinţă/forţă să fie într-o stare de armonie (coerență de fază cu Exteriorul), ceea ce echivalează totodată cu consumarea reziduurilor rezonante  conştiente şi subconştiente care dacă nu ar fi resorbite ar angrena mai departe serialităţi şi înlănţuiri de acţiuni şi reacţiuni, adică exact ceea ce denumim ca fiind karma. Aceasta este explicaţia pentru care există Karma : Karma este tot o rezonanţă. Ea se menţine în corpurile foarte subtile (cauzal, de exemplu) şi se manifestă la momentul(ceasul) potrivit, corespunzător prin rezonanţă. Cunoscând toate acestea devenim conştienţi de legătura noastră indisolubilă cu Totul şi înţelegem că pentru a fi cu adevărat liberi şi fericiţi singura cale este aceea de a accepta şi chiar îmbrăţişa lecţiile Vieţii.  Înţelegem gradat că aceste lecţii-conjuncturi karmice ne sunt de fapt oferite într-un mod cu totul neîntâmplător de către Conştiinţa Universală (Dumnezeu) tocmai pentru a reuşi să ieşim din limitările individualităţior noastre şi să descoperim că în esenţa noastră suntem, am fost şi vom fi mereu aceeaşi Conştiinţă total liberă şi unitară.

http://armoniacosmica.wordpress.com/2012/08/06/legea-karmei-sau-inlantuirea-continua-a-cauzelor-si-efectelor/