RUGACIUNE PENTRU IUBIREA DE SINE
“Fericirea nu poate veni decât dinlauntrul vostru, caci ea este rezultatul iubirii voastre. Atunci când veti deveni constienti de faptul ca nimeni altcineva nu va poate face fericiti si ca fericirea este rezultatul propriei voastre iubiri, veti deveni maestri în arta suprema a toltecilor: arta de a iubi”. Astazi, Parinte al Universului, te rugam sa ne ajuti sa ne acceptam exact asa cum suntem, fara sa ne mai judecam. Ajuta-ne sa ne acceptam mintea asa cum este, cu toate emotiile sale, cu toate sperantele si visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi. Ajuta-ne sa ne acceptam corpul asa cum este, cu toata frumusetea si perfectiunea lui. Îngaduie ca iubirea noastra de sine sa devina atât de puternica încât sa nu ne mai respingem niciodata, încât sa nu mai punem niciodata piedici în calea propriei noastre fericiri, a libertatii si iubirii noastre. De acum înainte, îngaduie ca fiecare actiune a noastra, fiecare reactie, fiecare gând si fiecare emotie pe care le manifestam sa fie bazate numai pe iubire. Ajuta-ne, Tata, sa ne amplificam iubirea de sine pâna când întregul vis în care traim se va transforma, pâna când teama si suferinta vor deveni iubire si fericire. Îngaduie ca iubirea de sine sa devina atât de puternica încât sa dizolve toate minciunile în care am fost programati sa traim, care ne spun ca nu suntem suficient de buni, de puternici, de inteligenti, ca nu putem reusi. Îngaduie ca iubirea noastra de sine sa devina atât de puternica încât sa nu mai fim nevoiti sa ne traim viata în functie de parerile celorlalti. Îngaduie-ne sa avem o încredere atât de mare în sine încât sa facem singuri alegerile pe care le preferam. Iubirea de sine va alunga teama în fata responsabilitatilor pe care le avem fata de propria noastra viata sau a problemelor care pot aparea pe drum. Orice am dori sa realizam, îngaduie sa o facem prin puterea iubirii de sine. Începând de astazi, ajuta-ne sa ne iubim pe noi însine suficient de mult pentru a nu mai permite nici un fel de circumstante care sa ni se împotriveasca. Ajuta-ne sa ne traim viata asa cum suntem, fara sa mai pretindem ca suntem altcineva, numai pentru a fi acceptati de catre cei din jur. Nu mai avem nevoie ca altcineva sa ne accepte sau sa ne spuna cât de buni suntem, caci stim acum cine suntem cu adevarat. Îngaduie sa ne bucuram – prin puterea iubirii de sine – de ceea ce vedem atunci când ne reflectam în oglinda. Îngaduie ca zâmbetul sa nu mai paraseasca niciodata expresia fetei noastre, amplificându-i astfel frumusetea interioara si exterioara. Ajuta-ne sa simtim o iubire de sine atât de intensa încât sa ne bucuram întotdeauna de propria noastra prezenta. Ajuta-ne sa ne iubim pe sine fara a ne mai judeca, caci judecata nu atrage dupa ea decât vinovatie si auto-acuzare, dorinta de a ne autopedepsi, care ne fac sa pierdem perspectiva iubirii tale. Amplifica vointa noastra de a ne ierta pe sine, chiar în acest moment. Purifica mintile noastre de otrava emotionala si de auto-acuzatii, astfel încât sa putem trai într-o pace interioara si într-o iubire perfecta. Îngaduie ca iubirea noastra de sine sa fie puterea care sa ne schimbe viata, transformând-o dintr-un iad într-un rai. Ajuta-ne sa ne transformam prin intermediul acestei puteri fiecare relatie pe care o avem, începând cu relatia cu noi însine. Ajuta-ne sa ne eliberam de conflictele cu cei din jur, sa fim fericiti sa ne împartim timpul cu cei dragi si sa-i iertam pentru orice nedreptate pe care ar comite-o fata de noi. Ajuta-ne sa ne iubim pe noi însine atât de mult încât sa-i putem ierta pe toti cei care au gresit vreodata fata de noi. Da-ne curajul sa ne iubim neconditionat prietenii si familia, astfel încât relatiile noastre cu ei sa devina absolut pozitive si pline de iubire. Ajuta-ne sa cream noi canale de comunicare în relatiile noastre, sa scapam din razboiul controlului, în care nu pot exista învingatori sau învinsi. Ajuta-ne sa lucram împreuna, ca o echipa, într-un joc al iubirii, fericirii si armoniei. Fie ca prin gratia ta, relatia noastra cu familia si cu prietenii nostri sa aiba la baza respectul si bucuria, astfel încât sa nu mai simtim nevoia sa le spunem cum trebuie sa gândeasca si cum trebuie sa se comporte. Fie ca prin gratia ta, relatiile noastre amoroase sa devina sublime, astfel încât orice clipa pe care o petrecem alaturi de partenerul nostru/ partenera noastra sa devina o clipa de fericire. Ajuta-ne sa îi acceptam pe cei din jur exact asa cum sunt, fara sa îi mai judecam, caci atunci când îi respingem pe altii, noi ne respingem de fapt pe noi însine. Iar atunci când ne respingem pe noi însine, noi te respingem de fapt pe tine. Ziua de astazi reprezinta un nou început. Ajuta-ne sa ne începem din nou viata, punând la temelia ei puterea iubirii de sine. Ajuta-ne sa ne bucuram de viata, de relatiile noastre, sa exploram viata, sa ne asumam riscuri, sa fim vii si sa nu mai traim cu teama de a iubi. Îngaduie sa ne deschidem inimile fata de iubire, care este dreptul nostru prin nastere. Ajuta-ne sa devenim Maestri ai Recunostintei, ai Generozitatii si ai Iubirii, astfel încât sa ne putem bucura de întreaga ta creatie, acum si de-a pururi. Amin. |