Visul dragonului
Eram biolog pe o nava de cercetare. Cutreieram spaţiul în căutarea unor planetecu condiţii favorabile vieţii. La un moment dat, am întâlnit o navă cosmică cu învelişul denatură organică. La o prima scanare, instrumentele noastre au detectat sisteme de întreţinere a vieţii, camere de locuit şi multe alte compartimente care nu înţelegeam la cefolosesc. Provocarea era mult prea mare ca să putem ignora acea navă. Am fost aleasă împreună cu câţiva colegi să cercetăm noua navă, nu pentru că eram mai deşteaptădecât alţii, ci din cauza specializării mele în xenologie şi a inconştienţei cu care îmiasumam riscuri inutile.Nu mi-era frică, noua navă era inertă, plutea în derivă, deşi avea o sursă deenergie de clasă M. În mod categoric, nu era o navă rapidă, mai degrabă una detransport de pasageri. Trebuia să verificăm de ce nu este locuită¸ce viruşi sau microbi audistrus populaţia ei. Poate găseam ceva în arhivele navei, care să ne îndrume. Eramuncă de rutină şi necesita timp. Studiasem destule microorganisme ca să mă maiimpresioneze. Singurul motiv pentru care acceptasem noua misiune a fost învelişulcornos al navei, acela merita cu adevărat studiat. Aş fi vrut să cunosc civilizaţia care acreat astfel de nave şi să le înţeleg logica, motivaţia pentru care au făcut astfel deaberaţii. Nu avea nici o noimă, dar un motiv trebuia să fie, iar eu voiam să-l descoper.Aceasta urma să fie misiunea mea, să descoper adevărata cauză a acestei anomalii.Colegii mei nu îmi împărtăşeau nici dilema, nici importanţa pe care eu o alocam navei.Echipajul era mic, dar suficient de mare pentru un trai decent. Nava noastră decercetare s-a îndepărtat iar noi am rămas singuri, pe nava aceasta completnecunoscută. Camerele erau neobişnuite pentru noi, nu aveau facilităţile cu care neobişnuisem, iar asta frustra pe mulţi din echipaj. La ce se aşteptau însă de la o navănecunoscută? Ignoram inconvenientele. Am intrat în costum şi am ieşit în spaţiu, săstudiez nava din exterior. O altă navetă s-a apropiat şi pasagerii au intrat în navă. Însfârşit, poate au ajuns unii din aliaţi, iar acum aveam personal calificat auxiliar, poate îmigăseam şi eu ajutoare, să studiem nava şi să putem schimba opinii constructive. M-amgrăbit să mă întorc în navă.Priveliştea a fost dezolantă. De cum am intrat, m-au aşteptat oameni cu arme.Noi nu aveam nici o armă! Ne ameninţau! Puteau discuta civilizat, de ce trebuiau săameninţe? Nu înţelegeam ce se întâmplă. Colegii mei erau frustraţi; unul dintre ei erarănit şi nu îndrăzneau să îşi arate furia, dar eu vedeam tensiunea lor. Indiferent care aufost grozăviile suportate de ei, eu nu le-am văzut şi eram calmă. Comportamentulcolegilor era ilogic şi inutil; rezistenţa lor ar fi putut determina noi victime, ceea ce nu erade dorit. Am început să discut cu bărbatul nou şi mai mic decât ceilalţi ocupanţi. El eraşeful lor şi insista să fie numit „A.”. Ce nume mai era şi ăsta?! Nu-şi declara nicispecializarea, nici numele complet. Nu înţelegeam ce voia, de ce insista să fieconducător. Ce sens avea toată nebunia lui? În societatea noastră aveam oamenipregătiţi să depisteze anomaliile, le repartizau sectoarelor pertinente şi ne ofereamvoluntari pentru rezolvarea problemei. Ce însemna chestia asta cu condusul şi de cetrebuiau să asculte toţi de un singur om? Ceilalţi nu puteau să gândească? Noile limitărierau într-adevăr frustrante! Individul ăsta nici măcar nu ştia ce era necesar de făcut! Am încercat să discut cu el, să-l conving să le dea libertate colegilor mei să-şi facă meseria,dar mă loveam de un zid de incompetenţă şi nebunie. Cum să asculte oamenii mei deun om atât de incapabil şi de ilogic?!Ne-au ţinut închişi în câteva camere. Nu se justifica această lipsă de judecată şipierdere de timp. La un moment dat, oamenii înarmaţi au început să urle şi să se agite.A. era foarte nervos. M-a chemat pe mine, pentru că avusem tupeul să-l înfrunt şi„aveam curaj”. Ce era aia?! O nouă navă se apropia, seacă şi utilitară, cu arme la
vedere. Trebuia să studiez intenţiile celor de pe nava nou venită. M-au lăsat cu o navetăpe navă şi au plecat, urmând să se întoarcă după mine într-o perioadă de timpprestabilită. Am coborât şi am avut intuiţia să mă ascund de pasagerii noii nave. Erau înarmaţi, la fel ca oamenii lui A. Nu doream să cunosc alţi nebuni ca el. Îi auzeamvorbind între ei şi anunţurile prin intercom. Căutau intruşii de pe navă şi aveau ordin săucidă. Mi s-a făcut frică, nu aveam unde să mă ascund. Am găsit o trapă, am inceput sămă mişc prin structurile utilitare ale navei, iar ei mă urmăreau. De ce nu mi-a lăsat A. unmijloc de comunicaţie? Aflasem ce voiau pasagerii acestei nave şi eram îngrozită defrică. Urmau să ne distrugă nava! Iar eu aveam credinţa că nava era vie, era singuraconcluzie logică, iar organismele vii nu le ucideam dacă nu constituiau o ameninţareevidentă la adresa societăţii. Era imperios să mă întorc înapoi. Am incercat să cautnavete, dar nu le găseam şi nici nu aş fi ştiut ce ar fi făcut A. dacă aş fi ajuns cu unadintre ele înapoi la navă. Probabil ar fi distrus-o, doar atât părea să fie capabil să înţeleagă. M-am ascuns ca un animal speriat şi am reuşit să ajung la punctul de întâlnirela timp. Eram îngrozită.A. nu părea prea impresionat. Se pare că se aştepta la această situaţie şi eranervos. Nu avea suficient personal şi începuse să ne ameninţe ca să facem diferitetreburi, în timp ce oamenii lui nu făceau nimic, decât ne ameninţau cu armele. Eranormal ca ceilalţi colegi să îşi dorească să scape de ei; erau ca o molimă conştientă. Nuam fi vrut o astfel de molimă să ne ocupe şi planetele noastre. Era clar că trebuiastudiată această ameninţare, iar acesta era domeniul meu. Am continuat să discut cu A. Într-un final, a fost de acord să îmi lase colegii să facă un minim de treburi care să neasigure comfortul şi să studiem în continuare nava. Comportamentul lui A. era încontinuare ilogic. Mă ţinea sub ochii lui şi zicea că eu reprezint ameninţarea. Colegiidescoperiseră mecanismele de propulsie ale navei şi am reuşit să ne depărtăm de navacealaltă şi pasagerii ei atinşi de aceaşi nebunie ca şi A. şi oamenii lui. Aceasta l-amulţumit pe A. şi ne-a lăsat un grad mai mare de libertate. Ne puteam mişca în voie, cuexcepţia unor sectoare, ca cel al propulsiei, unde nu puteam intra decât însoţiţi deoamenii înarmaţi. Trebuia să discut cu A. pentru fiecare din necesităţile zilnice, iar A. nuvoia să înţeleagă decât de puţine ori. Mecanismele trebuiau întreţinute pentru a fi înstare de funcţionare! Am fi riscat să plutim în derivă, la fel cum găsisem nava la început.A. credea că îl mint şi că nava era de fapt a noastră...La un moment dat, unul dintre oamenii înarmaţi a lui A. a intrat urlând. A. erafurios; undeva în sectorul D major era o scurgere de energie imensă şi îi învinuia pecolegii mei. M-a trimis să rezolv problema şi să întrerup consumatorii. Îi era frică că nuvom mai putea naviga, datorită consumului mare de energie din sectorul D major. Măsupărasem şi eu. Cum de au fost atât de inconştienţi ceilalţi şi l-au provocat pe A.?Acum, alţi colegi erau închişi şi ameninţaţi cu moartea de către A.! De ce au fost atât deiresponsabili?!Am depistat camera cu pricina cu ajutorul mecanismelor de control ale navei şim-am îndreptat într-acolo. În mijlocul camerei are o fiinţă ciudată, ce părea să doarmă.Câteva dintre colegele mele erau acolo şi în camerele auxiliare acesteia. Făceau curat,amenajau locul, găteau; le tot spuneam să întrerupă, să închidă aparatele pe care lefoloseau, dar refuzau să mă asculte. Nimic din ce utilizau ele nu sugera pierderea aceeaimensă de energie. Şi ce era creatura aceea din mijlocul încăperii?!O ignorau pentru că era paşnică. Discutaseră cu ea şi descoperiseră că făceaparte din navă, fiind susţinătorul conştiinţei navei. Trebuia să fiu mulţumită că teoriilemele se verificau, iar creatura din mijloc nu avea mare importanţă pentru ele: trăia ca săasigure condiţii suficiente de trai pasagerilor navei. M-am supărat şi mai mult. Nu erasuficient că A. era furios şi ameninţa să ne ucidă colegii, acum mai găsisem o formanouă de viaţă şi era ignorată total, acceptată doar ca să slujească. În mod evident,
nebunia lui A. îmi atinsese şi colegele. Am folosit aparatura de comunicaţie şi i-amexplicat lui A. situaţia. Credea că sunt eu nebună, susţinând că nava era vie; eu măaşteptasem la o astfel de descoperire din momentul în care mă oferisem printrevoluntarii desemnaţi să studieze nava. Totuşi, A. a fost de acord să mă lase să studiezacea creatură şi să verific dacă noua creatură era cauza pierderii de energie în acelsector. În fond, aceasta era singura concluzie logică.Mi-am îndreptat atenţia asupra creaturii şi m-am dus lângă ea. Avea un corp lungşi gros cât corpul unui om, acoperit cu ceva aparent pufos, cu capul mare si asemănător unei reptile, iar o parte din el părea să se piardă în podeaua navei; erau într-un fel desimbioză, la cum se vedea la o primă impresie. A început să se mişte. Colegele îmispuneau să o ating dacă vreau să comunic cu ea. M-am dus la ea si am început să oating. Era un dragon tânăr, despărţit de familia lui; fugise din altă galaxie urmărit deindivizi cu gândirea asemănătoare lui A., în cochilia lui şi ajutase pasagerii pe care-iavuse. Se mai întâlnise cu nave similare celei de care fugisem noi, aşa îşi pierdusepasagerii şi a fugit iar, apoi a rămas în letargie, în aşteptare de noi pasageri care sănebeficieze de serviciile lui. Până acum, toţi se folosiseră de el! Era o cruzime! Nimănuinu îi păsase cu adevărat de el, nu se gândise la nevoile lui. Pe măsură ce discutamtelepatic cu el, prin acea atingere, căci aşa ştia el să comunice, transmiţând iformaţia lanivel celular, am observat cum dragonul începe să lumineze. Devenea din ce în ce maifrumos, dar aparatura de verificare îmi arăta cum consumul de energie atingea cotealarmante. Nava era o extensie a lui, creată ca o favoare pentru pasageri, în semn debunăvoinţă! El voia să comunice cu noi, dar nu-l înţelesese nimeni şi a aşteptatmomentul în care omenirea ar fi fost pregătită pentru unul ca el.L-am îmbrăţişat atunci. Voiam doar să-l înţeleg şi să-i înlătur chinul atâtor veacuripetrecute în derivă într-o galaxie străină şi răuvoitoare lui. Am început să-l mângâi şi să-lstrâng în braţe şi să-i mulţumesc pentru bunăvoinţa şi ajutorul lui. Aş fi vrut să îl pot ajutaşi eu, să îl răsplătesc pentru toate câte a făcut pănâ atunci. El a început să îşi înlăturebarierele autoimpuse, iar mie mi-a plăcut afecţiunea pe care mi-o transmitea el. Am început să-l iubesc şi ştiam că primesc acelaşi sentiment înapoi de la el. Mă simţeamocrotită şi în acelaşi timp voiam să îl ocrotesc şi eu pe el. Ne acceptam reciproc şi astane umplea de pace. Am inceput să văd prin ochii lui...A. era furios, nava de care fugisem de ajunse din urmă, iar eu pierdeam vremea în sectorul D major şi nu opream scurgerea de energie. La un moment dat, pereţii naveiau început să se mişte, iar el s-a îngrozit: acum auzea şi el nava. Pereţii navei au inghiţittoţi pasagerii, lipindu-se de pielea lor şi modificându-le imperceptibil structura genetică,pentru a optimiza corpurile lor cu condiţiile de viaţă de pe planeta spre care ne îndreptam în viteză şi ascunzând în celulele lor frânturi din propria-i conştiinţă. Dragonulle oferise şi un perete translucid, de la bust în sus, cât şi mecanismele de comunicaţii.Dragonul se îndrepta cu toată viteza cu care putea el să se mişte înspre planetă. Navastrăină ne ajungea din urmă şi a tras în noi cu toate armele. Nava noastră a explodat înbucăţi, iar noi ne îndreptam în capsulele nou construite spre suprafaţa planetei.Dragonul ne făcuse indestructibili!Pe măsură ce coboram spre Pământ şi admiram copacii înalţi şi verzi, îmiauzeam colegii vociferând. Erau nemulţumiţi de situaţie, unul dintre ei, pe care-l vedeamprin peretele translucid, devenise aproape negru la piele; însă eu eram singura care a înţeles sacrificiul iubitului meu dragon. Aveam o nouă viaţă! Şi pentru asta, îl iubeam şimai mult şi ştiam că nu-l voi uita niciodată. Încă mai port în suflet amintirea şi iubirea lui. |