FLOAREA DE LOTUS

Bagheta

Bagheta (din latinescul "baculum" care inseamna toiag), a fost folosita fie la cautarea izvoarelor, fie in cunoasterea viitorului (bagheta divinatorie). Trebuie sa stim ca material din care este facuta n-are o prea mare importanta. Rezultatele obtinute in detectare sunt, intr-adevar, independente de materialul folosit. Istoric, intalnim doua feluri de baghete: cea naturala si cea artificiala. Bacheta naturala este din lemn de alun. Ea este modelul cel mai raspandit in lume, caci este foarte usor de confectionat. Trebuie specificat ca lemnul de alun este folosit de sute de ani nu fiindca ar avea vreo putere radioactiva magica, ci pur si simplu pentru ca, taiat in stare verde, poseda virtuti de elasticitate, de suplete si de rezistenta de care nu dau dovada majoritatea copacilor.

Bagheta artificiala se realizeaza din materiale foarte diferite precum metalul (pe care totusi, Yves Rocard nu il recomanda), fanoanele de balena, plasticul si chiar fibra de sticla. Baghetele se pot clasifica in cinci grupe, in functie de formele diferite pe care le pot avea. Bagheta bifurcata (mai este numita bagheta in forma de "U" sau de "Y") este cea mai clasica dintre toate. Ea este relativ scurta (intre 30 si 40 centimetri) si se tine cu palmele spre cer, cu degetele mari spre exterior si antebratele rasucite.

Bagheta arcuita este facuta din fier sau aluminiu si are forma literei grecesti Omega si o marime impozanta (mai mult de un metru lungime). Ea este tinuta deasupra capului, cu mainile inchise, degetele indoite si palmele in jos. Bagheta buclata este facuta din metale la fel ca si cea arcuita. Ea are forma literei grecesti Epsilon si are o lungime de aproximativ 70-80 de centimetri. Aceasta bagheta se tine cu degetele aratatoare pe fiecare extremitate, mainile fiind pe un plan vertical, cu bucla inainte.

Bagheta cotita are forma literei "L" si este facuta dintr-un fier sau din arama, avand 3-4 milimetri diametru. Ea prezinta doua ramuri perpendiculare: una scurta si una lunga. Yves Rocard o considera drept bagheta ideala a cautatorului de izvoare, pentru ca i se pare mai fidela si mai precisa.

Bagheta moderna este facuta din doua lame identice de cate 30 de centrimetri lungime, legate intre ele la un capat printr-un fir. Bagheta a constituit o unealta importanta pentru stramosii nostri cautatori de izvoare. Astazi insa, ea a fost inlocuita de pendul. Despre acest instrument radiestezic, vom prezenta pe larg in articolul viitor.

Pendulul
Pendul prezinta anumite avantaje in raport cu bagheta:
-mobilizeaza doar o mana, pe cand bagheta le foloseste pe amandoua;
- permite sa lucrezi pe un plan, pe harta sau fotografie, la domiciliu, pe cand bagheta nu este operationala decat pe teren;
- are un mod de folosire lesnicios, fara crispare, pe cand bagheta il oboseste destul de repede pe operator, tinand seama de tensiunea musculara pe care o necesita;
- pendulul se pune in miscare pornind dintr-o stare de repaus, pe cand bagheta nu-si gaseste justificarea decat in ruperea unui echilibru instabil.

Pendulul este acel instrument reprezentat printr-o simpla masa suspendata la capatul unui fir fara torsiune. Pendulul a fost popularizat de catre desenatorul Herge in albumele sale. Pendulul exista probabil inca de pe vremea Egiptului antic.

Insa, pendulul si-a cucerit realmente primele titluri de noblete gratie lui Galilei. Galilei s-a pasionat de pendul dupa ce in 1583 (avea pe atunci doar 19 ani) a vazut miscarea in balans a unei lustre din catedrala din Pisa. Interesandu-se mai indeaproape de acest lucru, el a descoperit un fenomen pe care nu-l remarcase nimeni inaintea lui: doua pendule de aceeasi lungime, agatate de un suport fix, au nevoie intotdeauna de acelasi timp spre a efectua o oscilatie (dus - intors), oricare ar fi amplitudinea oscilatiei. Durata acestei oscilatii dus-intors, numita perioada, este, de altminteri, cu totul independenta de masa pendulului: ea nu depinde decat de lungimea firului. Astfel, doua pendule, avand aceeasi lungime a firului, de exemplu de un metru, unul cu o masa suspendata de un gram si celalalt de un kilogram, vor consuma acelasi timp spre a parcurge un dus - intors: aproximativ doua secunde. Aproximativ trei secole mai tarziu, un alt fizician, francezul Leon Foucault, a realizat, in 1851, o experienta devenita mai tarziu celebra (si care l-a inspirat pe romancierul Umberto Ecco pentru titlul cartii sale "Pendulul lui Foucault"). Aceasta experienta a avut loc la Pantheon si a fost destinata sa masoare miscarea de rotatie a Pamantului. A fost un pendul gigantic: cantarea 28 de kilograme si era suspendat de un fir de otel lung de 67 de metri. Este aproape cu neputinta sa treci in revista toate pendulele care exista.

Dupa anumite estimari, s-ar parea ca se inregistreaza mai multe mii de tipuri diferite de pendule. Aceasta varietate foarte mare este cauzata de faptul ca numerosi radiestezisti au preferat sa-si faca propriul instrument, cu care sa se simta in perfecta concordanta. In ceea ce priveste materialele folosite pentru pendule, ele sunt variate: lemn, alama, aluminiu, cristal de roca, gresie, sticla, arama, nichel. Numai fierul nu este considerat bun, datorita actiunii magnetice pe care le-ar putea produce. Tot astfel forma pendulului (conica, cilindrica, sferica, in forma picaturii de apa etc.) nu este determinanta. Aceeasi remarca pentru lungimea firului (sau lantului).

Daca observam statistic, in ceea ce priveste majoritatea pendulelor disponibile, remarcam ca in general un pendul este constituit dintr-un fir de 10 pana la 20 de centimetri, avand la capat o masa suspendata mergand de la 20 la 50 de grame. Pendulul sideral este cel mai cunoscut indicator radiestezic. In functie de lungimea firului de care este suspendata greutatea, el poate fi: cu bratul lung (lungimea firului este intre 15 si 80 de centimetri) si cu bratul scurt (lungimea firului este mai mica de 15 centimetri). Pendulele pot fi confectionate cu goluri interioare unde, se pot introduce martori (probe).

"Reiki Floarea de Lotus" IASI - ROMANIA - Maestru Daniela Ionela Ionescu