Regulile meditatiei
- să nu gândeşti
- să nu analizezi
- să nu reflectezi
- să-ţi păstrezi spiritul în starea lui firească
Concentrarea asupra unui obiect unic este metoda care permite această realizare. Respectiva concentrare unică este împărţită, în general, în două tipuri de practici: acelea care nu implică respiraţia ritmată şi acelea care o implică.
1. Concentrarea cu respiraţie libera
Pentru această primă etapă a practicării concentraţiei, maeştrii recomandă în general să se folosească un obiect simplu, o pietricică, flacăra unei lumânări , extremitatea roşiatică a unui beţişor de tămâie care arde sau orice alt obiect de mici dimensiuni, cu condiţia să se distingă lesne în mediul din jur. După ce îi adresează o rugăciune maestrului său şi îi imploră afluxul de haruri, discipolul îşi concentrează spiritul asupra obiectului şi îşi fixează gândirea, împiedicând-o să vagabondeze. Nu se identifică cu obiectul ei, adoptând postura corectă, îl priveşte şi lasă deoparte orice activitate fizică si mentală. Când spiritul este agitat de năvala gândurilor, se recomandă să practice meditaţia într-un Ioc închis, sihăstrie sau chilie. Dacă, dimpotrivă, spiritul este indolent, atunci e mai bine să mediteze în aer liber, pe un loc ridicat de pe care să poată vedea departe ca sa stimuleze energia. După ce a experimentat cu succes această primă metoda de concentrare, discipolul abordează tripla contemplaţie a corpului, a cuvântului şi a spiritului.
2. Concentrarea cu respiraţie ritmata
Aceste tehnici au o importanţă capitală fiindcă deschid poarta stăpânirii perfecte a respiraţiei, care doar ea îi îngăduie ascetului să atingă cele mai înalte stări extatice. Stăpânirea suflului se dezvoltă în paralel cu stăpânirea gândirii, fiindcă există o legătura profundă între cele două funcţii. Oricine îşi poate da seama; este de ajuns să schimbi ritmul respirator, pentru a schimba şi regiunea mentală. Reprezintă una dintre tehnicile practicate în cursul meditaţiei pentru a alunga formarea gândurilor şi a amintirilor care împiedică concentrarea. După ce şi-a aranjat postura, meditantul se concentrează asupra inspiraţiei şi expiraţiei suflului, ritmându-le. Mişcarea se poate efectua în doi timpi: inspiraţie-expiraţie, sau în patru timpi: inspiraţie-respiraţie-expiraţie-vid. Metoda cea mai simplă consta în a număra ritmic, lăsându-te absorbit cu totul de ritm. Trebuie de asemenea să urmăreşti aerul în călătoria lui prin corp. Fiece mişcare să fie lentă şi imperceptibilă. Practicând aceste tehnici, discipolul capătă conştiinţa şi totodată stăpânirea corpului şi a spiritului. El se pregăteşte pentru practicarea concentrării aşa cum o definea Tilopa.
3. Concentrarea fără obiect
Cele trei metode care urmează îţi permit să stăpâneşti fluxul gândirii automate şi să te desprinzi de ea pentru a cunoaşte extazul.
4. Să tai rădăcina gândirii
Inainte de toate, se cuvine să ai conştiinţa ritmului gândirii ce ne străbate într-o infinită succesiune de elanuri şi ne împiedică să realizăm vacuitatea fundamentală a propriului nostru spirit. O dată ce conştiinţa aceasta e clară, trebuie, încă de la începutul meditaţiei, să întrerupi orice gând, imediat ce a dat năvală. Metoda se numeşte „metodă de tăiere a rădăcinii”.
5. Sa nu reacţionezi la gânduri
Metoda aceasta nu încearcă să suprime obiectul, ci pur şi simplu să te facă indiferent şi neutru la derularea gândirii. Meditantul nu alimentează gândurile ce se produc In el, le lasă cu indiferenţă să curgă, de parcă ar fi vorba de lucruri străine lui însuşi. Fără să facă efortul de a le opri, meditantul se disociază de fluxul lor continuu şi nu le mai acordă nici o atenţie.
6. Să ajungi la starea firească a spiritului
Această metodă este a echilibrului perfect, care îi îngăduie spiritului să-si regăsească starea nemurdărită. Meditantul nu trebuie nici să-si încordeze, nici să-si relaxeze spiritul, în starea aceasta care evită orice extremă, deci oboseala, încordarea şi relaxarea, meditantul îşi păstrează spiritul desprins de idei, în perfectă contemplaţie. Atitudinea lui faţă de viziunile ce se produc atunci este aceeaşi, şi nu se fixează asupra lor, nu încearcă să le dea deoparte, rămâne pur şi simplu în starea de concentrare, fără să se ataşeze în nici un fel de fenomenele ce se produc.
Iată acum regulile tradiţionale privind meditaţia, aşa cum le predă Sanctitatea sa al XlV-lea Dalai-Lama.
Cele cinci obstacole
1. Lenea care te descurajează de practicarea meditaţiei.
2. Uitarea obiectului meditaţiei prin slăbiciunea memoriei.
3. Delăsarea. Deşi nu uiţi obiectul, spiritul e dominat de delăsare şi împrăştiere.
4. Asociere a celor două obstacole precedente, cel de-al patrulea obstacol este cazul meditantului care ştie că mentalul său este dominat de delăsare şi împrăştiere, dar nu face nici un efort pentru a dezvolta factorii opuşi şi a suprima obstacolul.
5. Se întâmplă uneori ca, după ce ai făcut efortul necesar pentru com baterea obstacolului şi ai izbutit să produci factorii opuşi, să continui efortul atunci când nu mai e nevoie. Câtă vreme cele cinci obstacole nu sunt suprimate, nu poţi concentrarea. Pentru a antrena mentalul şi a-i
îngădui să-si atingă scopul se folosesc cele opt dharme care se opun obstacolelor şi le neutralizează.
Cele opt dharme sunt:
• Credinţa
• Hotărârea – se împotriveşte lenei mentale
• Energia
• Voinţa
• Amintirea obiectului — se împotriveşte uitării.
• Inteligenţa vigilentă — se împotriveşte delăsării si împrăstierii
• Reacţia imediată de cum apare distragerea.
• Destinderea si ecriianimitavea.
Cele noua etape ale meditaţiei
1. In primul stadiu, mentalul încetează să mai fie afectat de obiectele exterioare. Se stabileşte asupra obiectului meditaţiei.
2. Curentul forţei mentale se îngrădeşte şi se regularizează. Mentalul este constrâns să revină asupra obiectului, se fixează, dar pentru scurt timp.
3. Dobândeşte capacitatea de a readuce mentalul asupra obiectului îndată ce intervine o distragere.
4. Mentalul se dezvoltă si în acelaşi timp se limitează exact la forma obiectului,
5. Mentalul constată rezultatele proaste ale distragerilor şi ale pasiunilor. El îşi dă scama de avantajele concentrării şi se disciplinează.
6. Mentalul se linişteşte. Sentimentele opuse concentrării se atenuează. Mentalul manifestă încă atracţie pentru obiectele simţurilor, dar când se iveşte o dificultate meditantul este capabil să o depăşească!
7. Pacificarea si purificarea subtile ale mentalului.
8. Fluxul mentalului curge în mod regulat, din ce în ce mai dens şi unificat, către obiect.
Cele şase forţe
1. Să asculţi învăţătura unui maestru. Să citeşti textele despre metoda de urmat pentru a fixa mentalul. Astfel se dezvoltă prima forţă.
2. Forţa unui gând repetat stabileşte mentalul asupra căii de concentrare.
3. Forţa amintirii aduce înapoi mentalul distras şi îl fixează din nou asupra obiectului meditaţiei.
4. Inteligenţa vigilentă îngăduie să se vadă prostul rezultat al pasiunilor şi excelentele roade ale meditaţiei. Aceasta suscită bucuria de a medita.
5. Puritatea energiei prezervă de pasiuni mentalul.
6. „Forţa obişnuinţei” este relaţia firească şi completă dintre mental şi concentrare. Efortul atenţiei mentalului a devenit inutil.
Cele patru activităţi mentale
1. Intensitatea şi convergenţa. Prin intermediul acestei activităţi,mentalul pătrunde în obiect.
2. Concentrarea discontinuă.Această activitate readuce mentalul asuprii obiectului.
3. Concentrarea regulată graţie efortului.
4. Concentrarea spontană. Mentalul rămâne fixat asupra obiectului, tarat fara nici un efort.
|
